Măsura : II.2 Investiții productive în acvacultură

 

CINE POATE BENEFICIA DE SPRIJINUL FINANCIAR NERAMBURSABIL?

Întreprinderile şi ONG-urile cu activitate economică din domeniul acvaculturii.

    CE ACTIVITĂȚI SUNT FINANȚATE ÎN CADRUL ACESTEI MĂSURI?

– Investiţii noi productive;

– Investiții privind modernizarea fermelor;

– Diversificarea producţiei şi a speciilor de cultură.

– Diversificarea surselor de venituri şi creşterea profitabilităţii fermelor prin dezvoltarea turismului şi pescuitului recreativ.

CÂȚI BANI SE POT PRIMI PENTRU IMPLEMENTAREA PROIECTULUI?

 

INTENSITATEA AJUTORULUI FINANCIAR

Cuantumul sprijinului financiar nerambursabil acordat în cadrul unei Cereri de finanțare este de:

  • 50% din valoarea eligibilă a proiectului (inclusiv TVA eligibilă) pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi ONG-uri cu activitate economică în domeniul acvaculturii;
  • 30% din valoarea eligibilă a proiectului (inclusiv TVA eligibilă) pentru întreprinderile care nu se încadrează în definiţia IMM-urilor şi ONG-urilor cu activitate economică în domeniul acvaculturii.

Solicitanții eligibili

Categoriile de solicitanţi eligibili care pot accesa fonduri nerambursabile prin POPAM sunt cei care au ca obiect de activitate înregistrat – Cod CAEN 0321 – „Acvacultura maritimă” sau 0322 – „Acvacultura în ape dulci”.

Sunt eligibile pentru finanțare atât întreprinderile care au istoric de funcționare, cât și întreprinderile nou înființate, organizate sub următoarele forme:

  • Persoană fizică autorizată, întreprindere individuală și întreprindere familială (înfiinţate în baza O.U.G. nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare);
  • Societate în nume colectiv – SNC, societate în comandită simplă – SCS, societate pe acţiuni – SA, societate în comandită pe acţiuni – SCA, societate cu răspundere limitată – SRL (înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare);
  • Regii autonome care au obiect de activitate înregistrat „acvacultura”;
  • Asociații înființate legal care desfășoară activitate economică.

Pentru a fi eligibili în vederea obţinerii finanţării pentru Măsura II.2 – Investiţii productive în acvacultură, solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • să aibă obiect de activitate înregistrat – Cod CAEN 0321 – „Acvacultura maritimă” sau 0322 – „Acvacultura în ape dulci”
  • să nu se afle în proces de lichidare, fuziune, reorganizare sau faliment;
  • să se încadreaze în una din categoriile de mai jos:
  • Microîntreprindere: până la 9 salariaţi şi o cifra de afaceri anuală < 2 mil. euro sau deţine active totale de până la 2 mil. euro, echivalent în lei;
  • Întreprindere mică: între 10 și 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală < 10 mil. euro sau deţine active totale de până la 10 mil. euro, echivalent în lei;
  • Întreprindere mijlocie: între 50 și 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală < 50 mil. euro, echivalent în lei, sau deţine active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 mil. euro;
  • Întreprindere mare: peste 250 de salariaţi şi realizează o cifra de afaceri anuală > 50 mil. euro, echivalent în lei.

Activități eligibile

În conformitate cu dispozițiile art. 48 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014, POPAM poate sprijini:

  1. a) investiţii productive în acvacultură;
  2. b) investiţii în diversificarea producţiei de acvacultură şi a speciilor de cultură;
  3. c) investiţii în modernizarea unităţilor de acvacultură, inclusiv îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi de siguranţă a lucrătorilor din domeniul acvaculturii;
  4. d) investiţii în îmbunătăţirea şi modernizarea referitoare la sănătatea şi bunăstarea animalelor, inclusiv achiziţionarea de echipamente în scopul de a proteja fermele împotriva animalelor sălbatice de pradă;
  5. f) investiţiile care vizează sporirea calităţii sau a valorii produselor de acvacultură;
  6. g) investiţii în refacerea iazurilor sau a lagunelor existente utilizate pentru acvacultură prin îndepărtarea mâlului sau investiţiile menite să prevină depunerea mâlului;
  7. h) investiţii în diversificarea veniturilor obţinute de întreprinderile din domeniul acvaculturii prin dezvoltarea unor activităţi complementare;

Sprijinul prevăzut la litera (h) se acordă numai întreprinderilor din domeniul acvaculturii, cu condiţia ca activităţile complementare să fie legate de activitatea de acvacultură, respectiv:

  • procesare, cu condiția ca cel puțin 50% din materia primă să provină din producție proprie;
  • comercializarea directă – centru de vânzare (magazin pescăresc) direct către consumatorii finali;
  • activități de alimentație publică;
  • facilități de cazare (exclus hoteluri);
  • turism piscicol, turism pentru pescuitul de agrement, turism legat de observarea păsărilor acvatice, turism educaţional referitor la protecţia mediului acvatic;
  • operațiuni care includ reducerea impactului acvaculturii asupra mediului;
  • activităţi educaţionale referitoare la acvacultură.

Sunt eligibile următoarele cheltuieli specifice:

  1. Cheltuieli pentru construirea de noi ferme de acvacultură;
  2. Cheltuieli pentru modernizarea şi reabilitarea unităţilor de acvacultură prin investiţii pentru refacerea digurilor, refacerea și/sau îmbunătățirea circuitului de alimentare și/sau evacuare a apei tehnologice, canalelor şi infrastructurii de pescuit, echipamente de pompare, construirea şi modernizarea staţiilor de reproducere;
  3. Cheltuieli cu achiziția de echipamente pentru îndepărtarea mâlului sau menite să prevină depunerea mâlului;
  4. Cheltuieli cu achiziția de unelte de pescuit;
  5. Cheltuieli cu achiziția de ambarcațiuni pentru furajare, recoltarea și transportul peștelui;
  1. Cheltuieli pentru achiziționarea de echipamente și instalații pentru producerea furajelor;
  2. Cheltuieli pentru realizarea de investiții specifice activității de procesare a peștelui, cu condiţia ca cel puţin 50% din materia primă să provină din producţie proprie;
  3. Cheltuieli pentru construirea sau amenajarea unui centru de vânzare (magazin pescăresc) direct către consumatorii finali;
  4. Cheltuieli pentru realizarea/amenajarea de capacităţi de depozitare a peştelui şi a subproduselor din peşte, prin investiții noi sau adaptarea/modernizarea unor clădiri existente;
  5. Cheltuieli pentru realizarea de drumuri şi platforme tehnologice din interiorul fermelor de acvacultură;
  6. Cheltuieli pentru construirea şi/sau modernizarea depozitelor de furaje;
  7. Cheltuieli cu achiziționarea de echipamente în scopul de a proteja fermele împotriva animalelor sălbatice de pradă;
  8. Cheltuieli cu amenajarea de standuri și pontoane pentru pescuitul recreativ-sportiv;
  9. Cheltuieli cu achiziția de ambarcațiuni cu destinație recreativă;
  10. Cheltuieli pentru investiții necesare pescuitului recreativ-sportiv pe ambarcațiuni;
  11. Cheltuieli pentru restaurant cu specific pescăresc pe raza orașului sau comunei unde se află unitatea de acvacultură:
  12. a) cheltuieli pentru investiții noi;
  13. b) cheltuieli pentru adaptarea/modernizarea unor clădiri existente;
  14. c) cheltuieli cu achiziția de dotări specifice restaurantelor.
  15. Cheltuieli pentru amenajarea spațiilor de cazare în interiorul fermei, în legătură cu pescuitul recreativ-sportiv:
  16. a) cheltuieli pentru investiții noi;
  17. b) cheltuieli pentru adaptarea/modernizarea unor clădiri existente;
  18. c) cheltuieli cu achiziția de dotări specifice spațiilor de cazare.
  19. Cheltuieli pentru realizarea de marcaje de orientare și de promovare a turismului pentru pescuitul recreativ-sportiv;
  20. Cheltuieli cu amenajarea unor spații pentru activități educaționale;
  21. Cheltuieli necesare desfășurării de activități educative care privesc pescuitul;
  22. Cheltuieli necesare realizării de tabere tematice pentru copii în zonele de pescuit;
  23. Cheltuieli pentru construirea de observatoare în vederea studierii păsărilor acvatice;
  24. Cheltuieli cu achiziționarea de mijloace de transport, categoria N – autovehicule concepute și construite în principal pentru transportul mărfurilor conform Directivei 2007/46/CE, pentru transportul peștelui viu, peștelui proaspăt, a produselor rezultate în urma procesării și aprovizionarea cu materii prime, care să fie folosite pentru unitatea de acvacultură;
  25. Cheltuieli cu achiziționarea de mijloace de transport, categoria O – remorci concepute și construite în principal pentru transportul mărfurilor, conform Directivei 2007/46/CE, care să fie folosite pentru unitatea de acvacultură;
  26. Cheltuieli pentru achiziţionarea de tehnologii noi şi know-how;
  27. Cheltuieli pentru achiziţionarea de maşini, utilaje (inclusiv utilaje agricole) şi echipamente folosite la întreţinerea bazinelor, digurilor, barajelor, canalelor din cadrul fermei de acvacultură;
  28. Cheltuieli cu achiziționarea de utilaje și echipamente pentru menținerea și monitorizarea în condiții optime a biomediului acvatic;
  29. Cheltuieli cu achiziționarea de echipamente și instalații pentru colectarea și gestionarea deșeurilor din unitățile de acvacultură;
  30. Cheltuieli privind achiziţionarea de software şi sisteme de monitorizare;
  31. Cheltuieli privind primele de asigurare a investiţiilor pentru perioada de implementare (execuţie) a proiectului;
  32. Cheltuieli pentru investiții în producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile (solară, eoliană, biomasă, cea produsă cu ajutorul pompelor de căldură, geotermală) în cadrul fermei, ca o componentă secundară în cadrul unui proiect de investiţii, iar energia obținută va fi destinată exclusiv consumului propriu, nu mai mult de 10% din totalul costurilor eligibile ale proiectului;
  33. Cheltuieli pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru și de siguranță a lucrătorilor din domeniului acvaculturii;
  34. Cheltuieli privind eficienţa utilizării resurselor, reducerea utilizării apei şi a substanţelor chimice, recirculare sisteme de minimizare a utilizării apei, astfel cum sunt prevăzute la cap. III lit. K – măsura II.3 din O.M.A.D.R. nr. 816/2016, în limita a maximum 40% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Pentru proiectele care prevăd diversificarea activității prin realizarea de investiții privind:

  • activități de alimentație publică;
  • facilități de cazare;
  • turism piscicol, turism pentru pescuitul recreativ-sportiv, turism legat de observarea păsărilor acvatice, turism educaţional referitor la protecţia mediului acvatic;
  • servicii de mediu aferente acvaculturii;
  • activităţi educaţionale referitoare la acvacultură;

cheltuielile totale eligibile aferente activității de diversificare nu pot depăși suma de 700.000 euro